Persoanele care au o suprafață a creierului mai netedă ar putea să fie diagnosticate, mai târziu în viață, cu depresie majoră (sau depresie clinică), arată un studiu efectuat recent.
Stratul exterior al creierului, numit cortex cerebral, este prevăzut cu denivelări, întreaga structură purtând denumirea de gyri, iar rețeaua aceasta este dezvoltată încă din pântecele mamei, în timpul celui de-al doilea trimestru de sarcină, dar continuă și după naștere.
Studiile arată că numărul redus de gyri ar putea avea legătură cu depresie majoră, însă trebuie continuată cercetarea pentru a identifica ce anume provoacă tulburarea.
Unul dintre răspunsuri ar putea fi aflat printr-o măsurătoare specială numită Index de Gyrificație Locală (LGI), care stabilește raportul între porțiunile netede și cele denivelate din creier.
După ce au analizat peste 400 de tomografii ale pacienților cu tulburare depresivă, cercetătorii le-au comparat cu cele ale persoanelor nediagnosticate. Concluzia a fost aceea că pacienții depresivi au mai puține denivelări în regiuni-cheie ale cortexului, comparativ cu grupul sănătos. Practic, cei diagnosticați cu depresie au porțiuni din creier mai netede.
A fost măsurat gradul de „încrețituri” în 66 de regiuni ale cortexului, folosind calculele specifice LGI, iar un LGI mai mare înseamnă că o suprafață este mai denivelată, și invers, potrivit LiveScience.
Pacienții depresivi au un indice mai redus în șapte regiuni din cortex, inclusiv în cele cunoscute drept cortex prefrontal, anterior, cel insular, dar și în regiunile parietal și temporal. Aceste zone sunt responsabile de mai multe procese, precum cunoașterea, reglarea emoțiilor, procesarea senzațiilor și formarea amintirilor. Diferențe structurale în aceste regiuni au fost, de asemenea, conectate de depresie și în alte studii.
„Regiunile din cortex analizate de noi în studiu au arătat că este afectată reglarea emoțiilor, ceea ce înseamnă că denivelările anormale pot fi asociate cu o disfuncție a circuitelor neuronale”, a explicat dr. Kyo Man Han, profesor de psihiatrie.
Potrivit autorilor studiului, rezultatele muncii lor ar putea ajuta la detectarea timpurie a tulburării depresive.
Cum reduci riscul de demență? Pune-ți creierul la contribuție!
Test de cultură generală. Este creierul uman cel mai mare?
Patologul care a furat creierul lui Albert Einstein, în căutarea genialității